EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32012R1028

Regulamentul (UE) nr. 1028/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în ceea ce privește schema de plată unică și sprijinul acordat viticultorilor

JO L 316, 14.11.2012, p. 41–42 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (HR)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 31/12/2013; abrogat prin 32013R1308

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2012/1028/oj

14.11.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 316/41


REGULAMENTUL (UE) NR. 1028/2012 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 25 octombrie 2012

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în ceea ce privește schema de plată unică și sprijinul acordat viticultorilor

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 42 primul paragraf și articolul 43 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor (2),

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (3),

întrucât:

(1)

Articolul 103o din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (4) prevede posibilitatea ca statele membre să acorde viticultorilor ajutoare decuplate în cadrul sistemului de plăți unice. Mai multe state membre au recurs la această măsură de sprijin specific.

(2)

Totuși, faptul că statele membre pot modifica transferurile din programele de sprijin către sistemul de plăți unice o dată pe an, precum și că programele de sprijin respective durează cinci ani, în timp ce drepturile de plată care determină efectuarea de plăți directe se acordă pentru o perioadă nedeterminată, au generat sarcini administrative și bugetare.

(3)

Pentru a simplifica gestionarea acestei măsuri de sprijin specific și pentru a asigura consecvența sa cu obiectivele normelor privind sistemele de ajutor direct pentru agricultori, este necesar ca aceasta să fie convertită în posibilitatea pentru statele membre de a reduce definitiv fondurile alocate programelor de sprijin al sectorului vitivinicol, crescând astfel pragurile naționale pentru plățile directe.

(4)

Este necesar să se permită statelor membre să continue să pună în aplicare sprijinul prevăzut la articolul 103o din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 pentru 2014.

(5)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 ar trebui modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 103n se introduce următorul alineat:

„(1a)   Până la 1 august 2013, statele membre pot decide să reducă, începând cu 2015, cuantumurile disponibile pentru programele de sprijin menționate în anexa Xb, cu scopul de a crește pragurile naționale pentru plățile directe prevăzute la articolul 40 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009.

Cuantumul rezultat în urma reducerii menționate la primul paragraf rămâne definitiv în cadrul pragurilor naționale pentru plățile directe prevăzute la articolul 40 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 și nu mai este disponibil pentru măsurile enumerate la articolele 103p-103y.”

2.

Articolul 103o se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 103o

Sistemul de plăți unice și sprijinul pentru viticultori

(1)   Statele membre pot decide, până la 1 decembrie 2012, să acorde sprijin viticultorilor pentru 2014 prin alocarea drepturilor de plată în sensul titlului III capitolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009.

În cazul în care cuantumul sprijinului menționat la primul paragraf este mai mare decât cuantumul sprijinului care a fost prevăzut pentru 2013, statul membru în cauză utilizează diferența pentru a acorda drepturi de plată, în sensul titlul III capitolului 1 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, viticultorilor în conformitate cu punctul C din anexa IX la regulamentul respectiv.

(2)   Statele membre care intenționează să acorde sprijinul menționat la alineatul (1) dispun cu privire la un astfel de sprijin în programele lor de sprijin în conformitate cu articolul 103k alineatul (3).

(3)   Sprijinul pentru 2014 menționat la alineatul (1):

(a)

rămâne în cadrul sistemului de plăți unice și nu mai este disponibil în temeiul articolului 103k alineatul (3) pentru măsurile enumerate la articolele 103p-103y;

(b)

reduce proporțional cuantumul fondurilor disponibile pentru măsurile enumerate la articolele 103p-103y în cadrul programelor de sprijin.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Strasbourg, 25 octombrie 2012.

Pentru Parlamentul European

Președintele

M. SCHULZ

Pentru Consiliu

Președintele

A. D. MAVROYIANNIS


(1)  JO C 191, 29.6.2012, p. 116.

(2)  JO C 225, 27.7.2012, p. 174.

(3)  Poziția Parlamentului European din 11 septembrie 2012 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 4 octombrie 2012.

(4)  JO L 299, 16.11.2007, p. 1.


Top